Data: 03.06.2022

Asociația The Moldova Project, este o organizație obștească, neguvernamentală și apolitică, ce are drept scop promovarea și protecția drepturilor copiilor, ce provin din familii defavorizate, preponderent din mediul rural, aflate în situaţii care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere economic, educativ, social etc. La fel, Asociația ajută tinerii NEET (not in education, employment or training) prin integrare socială și oferă asistență medicală și socială familiilor cu mulți copii.

În scopul implementării activităților sale, Asociația amenajează ludoteci pentru desfășurarea activităților cu grupul său țintă în zonele rurale. De asemenea, Asociația deține o Ludotecă mobilă  dotate cu materiale didactice și creative pentru beneficiari. În scopul dotării continue a Ludotecilor sale, Asociația intenționează să achiziționeze periodic loturi de cărți artistice, enciclopedii și alte tipuri de cărți potrivite pentru grupul său țintă: copii, părinți și alți membri ai familiilor extinse. 

Companiile selectate vor fi contractate pe o perioada de doi ani și vor fi primi periodic comenzi din partea Asociației pentru toate proiectele și activitățile sale.

Scopul: Selectarea companiei pentru procurarea cărților

Produsele necesare vor varia în funcție de fiecare comandă individuală plasată, însă la etapa inițială Asociația solicită oferte pentru următorul lot de cărți:

  • Animale din toata lumea – 12 buc.
  • Cea mai noua carte de intrebari si raspusuri – 12 buc.
  • Alisa in tara minunilor – 12 buc. 
  • Abecelus. Cartea prescolarului – 12 buc. 
  • Comoara mea cu povesti de 5 min. – 12 buc. 
  • Cele mai frumoase povesti de Anderson – 12 buc. 
  • 8000 de lucruri uimitoare pe care trebuie sa le stii – 12 buc. 
  • Manute dibace – 12 buc
  • Povesti de la bunicuta – 12 buc. 
  • Legende populare pentru fiecare – 12 buc. 

 

Dosarul aplicantului la tender trebuie să conțină:

  • Date despre companie : Denumirea, adresa juridică a Firmei, Telefon de contact, E-mail, date bancare;
  • Certificat de înregistrare a întreprinderii 
  • Extras din Registrul de stat al întreprinderii şi organizaţiilor cu privire la administrator 
  • Lista companiilor cu care ați lucrat pe parcursul ultimilor 2 ani  (2-3 referințe este suficient)
  • Declaraţia privind conflictul de interese
  • Oferta financiară, cu indicarea prețului pentru fiecare unitate, inclusiv TVA și suma finală. 

Oferta financiară propusă de Participant trebuie să fie în lei moldoveneşti. Oferta prezentată în valută străină, se va converti în MDL, după cursul BNM, la data limită pentru aplicare la tender. 

Oferta  ce nu corespunde cerințelor înaintate, se consideră nulă şi se respinge. 

Evaluarea şi compararea ofertelor primite, în scopul determinării ofertei câştigătoare, se efectuează în baza următoarelor criterii: 

  • reputația și experiența companiei
  • corespunderea cu caracteristicile tehnice solicitate
  • cel mai atractiv raport preţ – calitate
  • termenul de producere și livrare

 

După finalizarea evaluării comparative a ofertelor, comisia de evaluare, va expedia participanților o comunicare în scris, cu privire la rezultatele tenderului. Toți partiicpanții vor fi informați despre rezultate. 

Termen limită de aplicare: 17.06.2022 ora 23:59

Dosarele pot fi expediate pe adresa: [email protected], cu indicarea titlului: Tender Cărți

Pentru mai multe detalii, puteți apela la numărul: 068082821

Asociația The Moldova Project promovează incluziune și nu acceptă comportament discriminatoriu și orice formă de corupere. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice.

2 Comments.