Termeni de referință
pentru selectarea unei companii de la care vor fi achiziționate vouchere
care pot fi schimbate pe produse farmaceutice
Asociația Obștească “The Moldova Project” (TMP), este o organizație neguvernamentală și apolitică, ce are drept scop promovarea și protecția drepturilor copiilor, ce provin din familii defavorizate, preponderent din mediul rural, aflate în situaţii care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere economic, educativ, social etc. La fel, Asociația ajută tinerii NEET (not in education, employment or training) prin integrare socială și oferă asistență medicală și socială, consiliere psihologică și activități de art-terapie pentru familiile cu mulți copii din zona rurală a Republica Moldova și din comunitățile de refugiați ucraineni.
Scopul: Selectarea unei companii pentru procurarea voucherelor care pot fi schimbate pe produse farmaceutice.
Voucherele vor fi emise de către ofertant și vândute către Asociația The Moldova Project, care la rândul său va repartiza voucherele beneficiarilor proiectului (refugiați ucraineni). Voucherele vor fi schimbate pe produse farmaceutice în cadrul magazinelor ofertantului.
Dosarul aplicantului la tender trebuie să conțină:
- Date despre companie : Denumirea, adresa juridică a Firmei, Telefon de contact, E-mail, date bancare;
- Certificat de înregistrare a întreprinderii;
- Extras din Registrul de stat al întreprinderii şi organizaţiilor cu privire la administrator;
- Declaraţia privind conflictul de interese (în cazul în care există un conflict, documentul se va completa în formă liberă);
- Autorizaţia de import a Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, precum și alte autorizații necesare;
- Prezența în raioanele: Călărași, Hâncești, Orhei, Strășeni, Criuleni, Anenii Noi, Cimișlia;
- Descrierea capacității tehnice de gestionare a certificatelor/voucherelor valorice și capacității de raportare privind valorificarea voucherelor de către beneficiari, lunară.
Oferta financiară va prezenta prețul unitar pentru o listă prestabilită de produse farmaceutice. Acestea sunt produse cel mai frecvent utilizate de către beneficiarii proiectului și vor fi luate drept referință pentru compararea ofertelor. Lista finală a produselor și volumul acestora poate varia.
Valoarea ofertei indicată de Participant trebuie să fie indicată obligatoriu în lei moldoveneşti. Oferta prezentată în valută străină, se va converti în MDL, după cursul BNM, la data limită pentru aplicare la tender. Oferta va fi prezentată în baza formularului (anexa1)
Oferta ce nu corespunde cerințelor înaintate, se consideră nulă şi se respinge.
Evaluarea şi compararea ofertelor primite, în scopul determinării ofertei câştigătoare, se efectuează în baza următoarelor criterii:
- reputația și experiența companiei
- corespunderea cu caracteristicile solicitate
- cel mai atractiv preţ (în corelație cu calitatea produselor)
- capacitatea tehnică de gestionare a certificatelor/voucherelor valorice
- capacitatea de raportare privind valorificarea voucherelor de către beneficiari, o dată pe lună și prezentarea rapoartelor către solicitant (Asociația The Moldova Project)
După finalizarea evaluării comparative a ofertelor, comisia de evaluare, va expedia tuturor participanților o comunicare în scris, cu privire la rezultatele tenderului.
Termen limită de aplicare: 19.02.2023 ora 23:59
Dosarele pot fi expediate pe adresa: [email protected], cu indicarea titlului: Tender vouchere pentru produse farmaceutice
Pentru mai multe detalii, puteți apela la numărul: 060888829
Asociația The Moldova Project promovează incluziune și nu acceptă comportament discriminatoriu și orice formă de corupere. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice.