ANIMALE DOMESTICE, CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ ȘI SERE. SUPORT PENTRU 70 DE FAMILII AFLATE LA LIMITA SUBZISTENȚEI

70 de familii aflate la limita subzistenței au primit animale domestice, au avut posibilitatea să urmeze cursuri de formare profesională sau și-au construit sere pentru creșterea legumelor. Acest lucru a fost posibil în cadrul proiectului implementat, pentru al treilea an consecutiv, de Asociația Obștească „The Moldova Project” cu susținerea financiară Kaufland Moldova și are drept scop să ofere familiilor vulnerabile oportunități pentru dezvoltare și autosofuciență.

Abilitarea și suportul oferit familiilor aflate în dificultate este una dintre ramurile principale de activitate ale Asociației Obștești „The Moldova Project.

 Victoria Morozov, preşedinta A.O. „The Moldova Project”:

„70 de familii, din 22 de sate, care zi de zi pun prioritate exclusiv pe sursa de hrană, de acum încolo au gospodărie. Sentimentul de proprietate, de responsabilizare, conștientizarea nevoii de a gestiona cu resursele existente, de a planifica munca în familie – toate aceste schimbări fac parte din procesul amplu de abilitare a familiilor defavorizate. Impactul proiectului este de lungă durată, fapt demonstrat de istoriile de succes ce le înregistrăm pe an ce trece. Echipa The Moldova Project este recunoscătoare partenerului Kaufland Moldova pentru investițiile ce le face în capacitatea familiilor vulnerabile  și contribuția adusă la eradicarea sărăciei în satele noastre.”

Specialiștii asociației The Moldova Project au identificat că principalele motive care conduc la sărăcie și demotivare sunt: moștenirea practicilor negative, modul de viață nesănătos, lipsa anumitor deprinderi de viață, a educației financiare, viciile și neglijarea. 

Beneficiarii proiectului sunt familii cu mulți copii, cu resurse extrem de modeste, dar dornice de a avea propria gospodărie. Cele 70 de familii locuiesc în raioanele Criuleni, Hîncești, Anenii Noi, Cimișlia și Călărași. Pe parcursul lunii mai acestea au primit în dar păsări de curte, animale domestice, materiale pentru construcția serelor și acces gratuit la cursuri de formare profesională. Majoritatea beneficiarilor au ales să îngrijească pui și rațe, unii însă și-au dorit mult o capră, porc sau vacă.

În ediția din acest an, patru tinere au ales să facă cursuri pentru a deveni specialiste în manichiură și alungirea unghiilor. Ulterior, aceste tinere vor fi ajutate să găsească un loc de muncă și vor avea o sursă sigură de venit.

O bună parte din valorile și  obiectivele asociației The Moldova Project se regăsesc în politicile de responsabilitate socială corporativă a companiei Kaufland Moldova, de a se implica și a oferi sprijin comunității.  

 Cristina Aramă, PR manager „Kaufland Moldova”:

O societate progresează atunci când fiecare dintre noi contribuie la binele comunității, dăruind susținere și grijă. Pentru Kaufland, responsabilitatea față de oameni este pe primul loc, iar angajamentul nostru este pe termen lung. Suntem recunoscători echipei The Moldova Project prin implicarea cărora facem diferență în viața acestor oameni.”

Rezultatele documentate de asociația The Moldova Project atestă impactul pozitiv al proiectului, cu tendință ascendentă al indicelui numeric. Crește nu doar numărul familiilor beneficiare, dar și interesul acestora pentru a menține gospodăria și de a îngriji animale de curte pe viitor. Succesul proiectului se datorează inclusiv caracterului multidimensional al asistenței oferite de asociația The Moldova Project, care presupune ajutor psiho-emoțional, educațional, medical, material și juridic.

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.