SERVICII GRATUITE DE EDUCAȚIE ALTERNATIVĂ PENTRU COPIII DIN CINCI SATE DIN REPUBLICA MOLDOVA 

Copiii din cinci sate situate în raioanele Hîncești, Anenii Noi, Criuleni și Călărași au acces gratuit la o gamă vastă de servicii educativ-recreative. Accesul la biblioteca de jocuri și jucării, la atelierele de creație și traininguri este asigurat de asociația obștească The Moldova Project, care a creat spații prietenoase copiilor în mai multe localități din țară. Proiectul „Ludoteca – serviciu comunitar de educație alternativă” este susținut financiar de Guvernul Elveției. 

Accesul copiilor din mediul rural, în special celor din grupuri social vulnerabile, la ludoteci (săli pentru joacă și lectură), contribuie la crearea unor alternative sănătoase și benefice de a petrece timpul liber, oferă copiilor un mediu propice pentru comunicarea cu semenii, studiu, joc și dezvoltare armonioasă. Proiectul are scopul de a consolida eforturile pentru protejarea și promovarea dreptului copilului la joacă și de a oferi oportunități educaționale egale tuturor copiilor, indiferent de mediul în care locuiesc.

Deoarece comunitățile rurale din Republica Moldova atestă un deficit acut de servicii extrașcolare, proiectul completează necesarul de servicii specializate și oferă mai multe oportunități copiilor de toate vârstele, precum și adulților ce-i îngrijesc. Periodic, ludotecile găzduiesc seminare pentru părinți și tutori, și alte evenimente ce au drept scop îmbunătățirea relației copil-părinte.

Președinta asociației The Moldova Project, Victoria Morozov

„Copiii din satele noastre au dreptul la joacă, la acces la resurse diverse pentru învățare, precum și la oportunități de comunicare și creativitate. Aceștia au nevoie să descopere, zi de zi, lucruri noi și utile pentru viitorul lor. Ludotecile deschise de The Moldova Project oferă acest cadru valoros, încurajându-i să exploreze, să-și depășească limitele și să adopte o atitudine activă și pozitivă. În absența unor astfel de servicii, riscurile devin semnificative. Activitățile de educație alternativă pe care le promovăm sunt esențiale în prevenirea și combaterea răspândirii viciilor și comportamentului delincvent în rândul adolescenților. Prin urmare, investind în aceste resurse, contribuim nu doar la dezvoltarea personală a fiecărui copil, ci și la construirea unui viitor mai sigur și mai sănătos pentru întreaga comunitate.”

Cele cinci ludoteci activează de luni până vineri, pe parcursul întregului an. Copiii au acces liber și gratuit la toate resursele și serviciile prestate de ludotecă, precum: jocuri de societate, jucării, echipament sportiv, televizor, ateliere de creație, traininguri, enciclopedii, cărți cu povești și multe altele. Spațiile pentru joacă și lectură sunt coordonare de un pedagog social care propune copiilor programul de activitate și oferă asistență și mentorat, la solicitare. Jocurile ce le propune ludotecarul dezvoltă competențe cognitive, memoria, motricitatea fină, abilitățile artistice, inteligența emoțională. 

Pedagogii sociali, angajați în calitate de ludotecari, abordează cu atenție sporită necesitățile și comportamentul copiilor vulnerabili, care la ludotecă se simt liber, confortabil, susținuți și apreciați. Deseori, copiii  din familii defavorizate fac temele pentru acasă în ludotecă – locul unde au parte de rechizite, un spațiu bine iluminat, unde e cald și există un adult ce poate oferi ajutor. 

Ludotecarii aplică bune practici de integrare socială vorbind, în contextul diferitor activități, despre rolul activ al oamenilor în lupta împotriva prejudecăţilor, stereotipurilor şi a oricărei forme de discriminare. Prin intermediul proiectului „Ludoteca – serviciu comunitar de educație alternativă”, incluziunea socială devine un proces firesc și natural, care are loc treptat, consecvent și în beneficiul întregii societăți.